Etichetă: școală

Incotro?

By Elena Stroe

         Încotro ne îndreptăm? De câteva luni de zile mă amărăsc știrile și prețurile care cresc. Sunt indignată de gloata ce-am ajuns. Iubesc pământul românesc, ca patrie și țară, dar la oameni mă mai gândesc… Mă uit în oglindă și mă întreb: ”Încotro?”.

nu_stiu_ce_sa_ma_mai_fac_cu_el

       ”Nu știu ce să mă mai fac cu el…” sunt cuvintele cele mai des întâlnite din partea părinților atunci când fac referire la creșterea și educarea propriului copil. Cel mai interesant în toată această situație, când părinții ajung în impas, este faptul că abordarea este total greșită. Nu este vorba  că nu știți ce să vă mai faceți cu el, cu copilul. În cea mai mare parte, nu este vina lui, că dumneavoastră, părintele, abordați situația în această manieră, dorind să știți ce să vă faceți cu el.

Tu_ai_ales_cariera_sau_ea_te-a_ales_pe_tine

Cariera, care este asociată cu munca ar trebui să însemne pentru adult, ceea ce înseamnă joaca pentru copil. Mai exact cariera să fie timpul pe care îl investești pentru a-ți aduce nu doar beneficii materiale, ci și psihice, afective.

  1. CARIÉRĂ2, cariere, s. f. Profesie, ocupație; domeniu de activitate; timp cât cineva lucrează într-un anumit domeniu. ♦ Etapă, treaptă în ierarhia socială sau profesională. ♦ Poziție în societate, situație bună. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. Carrier. – sursa: DEX ’09 (2009)

alegerile_lecții_sau_eșecuri

În viață oamenii au un parcurs pe care, fie îl fac deschiși și pregătiți să învețe și să descopere, fie îl fac limitându-se și fiind pregătiți oricând să creadă că au eșuat, deși au încercat să facă tot ce era mai bun (din puntul lor de vedere).

ALÉGERE,alegeri,s. f.1. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei. […]2. (Mai ales la pl.) Desemnarea prin vot a membrilor organelor reprezentative ale statului, ale unor organizații etc. – V.alege. – sursa: DEX ’09 (2009)

binele-si-acceptarea-sa

Binele, ca să fie făcut, trebuie și acceptat. Asta am constatat eu din interacțiunile avute cu cei pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului. Poate că pentru unii dintre voi acest lucru nu se aplică sau nu rezonați cu ideea, însă o să vă expun câteva motive pentru a înțelege la ce mă refer când fac această afirmație.

  1. BÍNE adv., s. n. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. […] 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. […] 3. Deplin, în întregime, complet.  […] II. S. n. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva.  […] 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. […] 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. – Lat. bene (sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut). –(Sursa: DEX ’09 (2009)

  2. FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. […] 2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza. […] 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere. 6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. […] – Lat.facere. – (Sursa: DEX ’09 (2009)