• Apari dintr-o dată în viața mea, mi te strecori pe sub piele și ai impresia că nu realizez cât de disperată ești să mă prinzi în jocul acesta al tău, în jocul iubirii pe care toate îl purtați de parcă v-ați născut cu acest drept asupra noastră.

  • Nu îmi doresc să intru în acest joc. Eu am propriul joc în care ai fost invitată din prima clipă în care te-am văzut. Ești atrăgătoare, dar mai dureros este că ești inteligentă. Oh da! Devii afurisită în jocul meu și vrei să întorci balanța în favoarea ta, însă eu nu am inimă și răbdare să îți ofer iubire. Eu știu să ofer seri de neuitat și trăiri cu nopți fierbinți. Știai bine când am aruncat zarurile și ai acceptat să continui jocul cu ”all in”. E ceva în mintea voastră, a femeilor. Vreți să ne schimbați, să fim altfel decât ceea ce suntem, însă nu așa stau lucrurile. Nu e nevoie de schimbări. Mai ales să fie impuse sau forțate. Eu sunt făcut să te fac să arzi. O să ard și eu, dar nu acum, nu cu tine. Am și eu demonii mei cu care trebuie să fac pace ca să văd dincolo de jocul meu, dar acum nu sunt pregătit să fac pace cu ei. Acum merg pe mâna lor și ah…! Ce dulce este când te văd nesigură, vulnerabilă. Știu că mă iubești. Am știut din momentul în care ai ales ”all in”. Însă tu ai crezut că tu mă vei schimba și acum mă blestemi pentru ceea ce ți-ai făcut singură. Mă doare că am ajuns să fiu motivul pentru care plângi. Cândva mă ademeneai cu zâmbetul tău. Acel zâmbet perfect care îți dezvelea dantura pe jumătate, parcă mă invitai să te sărut. Acum ești mereu pe gânduri, nu îmi răspunzi la apeluri, îmi refuzi florile și cadourile. Joci dur și nu așa credeam că vom ajunge. Vrei să mă tragi de fapt în jocul tău. Vrei mai mult. Și eu. Doar că vrem lucruri diferite. Eu te vreau pe tine, să te am, să-mi aparții, să te consum. Tu vrei iubire. Oare de ce nu vrei să fii cu mine și atât? Fără să te mai gândești la iubire. Fără să te mai gândești la trecutul meu, la toate care au fost prin patul și viața mea, fără să mă enervezi cu texte și prelegeri obositoare. Mi se ridică sângele la cap gândindu-mă că poate te dai altuia. Nu cred că poți să faci acest lucru! Sau oare…? Spune-mi! De ce mă enervează gândul că ești cu altul? De ce nu pot pur și simplu să te las cu toate disperările tale, cu toate insistențele tale și să îmi văd de drum? Eram așa de bine înainte să te cunosc! Niciuna nu mi-a dat bătăi de cap cum o faci tu. Credeam că e clar de la început ce se întâmplă între noi și totul o să fie bine. Dar nu! Tu ai vrut să complici totul. Să vrei iubire, când tot ce îmi doream erai tu. Ești atât de atractivă! Naiba știe de ce te găsesc în continuare atractivă, când mi-ai făcut atâtea… Se termină totul cu iubirea ta. Nu puteai să fii și tu ca celelalte? Să te lași iubită de mine, în felul meu și să nu mă mai bați la cap? Îți place să forțezi lucrurile, să faci mereu să fie ca tine. Cu mine nu merge așa. Dar nu mai suport să te văd așa. Mă chinui. Mă deprimă să știu că eu te-am adus în halul acesta. De fapt, tu singură te-ai adus în acest hal. Nu ai vrut să accepți de la început că nu o să fie relație și iubire. Acum ce facem? De ce taci? Crezi că așa o să mă faci să mă simt vinovat? Nicicum! Vorbește… până acum mi-ai imbibat creierii cu vorbe și acum nu scoți nici măcar un sunet. Nu mă mai privi așa! De ce trebuie să fie așa? Nu putea să fie altfel după ”all in” și să nu te mai…
  • Te rog să te oprești.
  • Nu credeam că îți mai aud glasul în seara aceasta! Mă pedepsești pentru ceva ce tu ai ales în cunoștință de cauză. Și da! Îți iese de minune. Vreau să mă lași să rămân în viața ta! Îmi place așa de mult trupul tău! E nectar pentru trupul meu! Dar mintea și gura aia strică tot!
  • Mhmm… Se pare că eu stric tot, nu? Sunt disperată și incomodă. Dacă eram deșteaptă cum spui, nu eram aici. Nici măcar nu îți dădeam ocazia să ne cunoaștem. Mi-am pierdut 2 ani din viață. M-am pus la dispoziția ta, crezând, sperând, împunându-mi chiar, că voi reuși să te determin să te schimbi. Să nu te mai uiți la mine așa! Exact așa cum o faci și acum! Ca un animal în călduri. Te bat la cap și vorbesc întruna pentru că te vreau în viața mea pentru totdeauna. Nu doar în anumite momente, printre alte femei și episoade din viața ta. Nu pe ascuns și cu teamă în suflet! Da, m-am îndrăgostit de când mi-ai spus că am cel mai frumos zâmbet, că am un chip ce ți s-a întipărit pe retină și nu mă poți uita, că pentru tine însemn totul, că nu mă poți vedea în brațele altuia, că, că… Vorbe! Nu doar eu dau din gură și arunc cu vorbe! O faci și tu! Oho… și încă cum?! Mă întreb dacă nu ar trebui să iau lecții de la tine! M-ai aburit cu vorbele de habar nu am ce vreau, ce mai vreau, de fapt! Cândva știam că te vreau pe tine. Acum nici asta nu mai știu. Mă consum, plâng și mor de fiecare dată când pleci de lângă mine. Sunt atractivă? Ha! Doar atât sunt pentru tine! A-TRAC-TI-VĂ!!! Ești un egoist! Ești laș! Mă faci să fiu disperată și să mă întorc la tine de fiecare dată când mă acaparezi cu vorbe, cu atingeri, de parcă ești un drog! Nu mai vreau să fiu dependentă de tine! Vreau să rămân singură. Așa disperată și fraieră cum sunt. Și proastă. Cu ce mă ajută pe mine că tu încălzești mai multe paturi, iar eu sunt ”aia atractivă”? Poate ai una care este sexi, alta care e pasională, alta mai știu eu cum. Mi-e greață! Mi-e scârbă! Nu suporți gândul să fiu în brațele altuia? Să mă atingă? Ha ha! Mă faci să râd! Ție nu îți pasă deloc de mine! Am crezut mereu că de fapt e pe dos. Că îți pasă, că mă vrei toată viața alături de tine, mereu. Să împărțim, să ne iubim. Dar nu. Gesturile tale nu vorbeau despre același lucru cu ceea ce credeam eu. Mă mințeam singură că poate trecutul tău de mare afemeiat se va sfârși la mine și că mă vei iubi, pentru că, în mintea mea slabă, eu aveam să fiu cea care te va învăța să iubești și sufletul, nu doar trupul unei femei. Dar ce amarnic m-am înșelat…! De fapt m-ai învățat tu să mă disprețuiesc, să mă consider o cârpă și să nu mai cred în mine, să cred doar în tine, în vorbele tale, în modul acela blestemat în care mă ai ori de câte ori eu uit de mine și mă las pe mâna ta! Nu mai vreau! De fapt mai vreau… mai vreau… Fir-ar să fie! Mai vreau, dar nu mai pot! Plâng mai mult decât râd. Îmi e dor de tine și realizez pe zi ce trece că nu voi ajunge niciodată la sufletul tău. Așa este. Nu ai ars cu mine și nici nu o vei face. Vei cunoaște și femeia care te va face să arzi și vei înțelege ce simt eu acum. De fapt sper să nu ajungi să simți ce simt eu acum. Te-ar distruge și acea femeie nu ar fi cea care să te facă să arzi până la capăt. Dacă măcar îți pasă puțin de mine, te rog, te implor, nu mă mai căuta! Vreau să te uit. Vreau să șterg acești 2 ani din viața mea, din trecutul meu și să nu mai știu niciodată că ai trecut prin viața mea. Ce-am avut mai bun ți-am dat în dar fără remușcare într-un joc în care eu eram miza, nu iubirea. Nu. Trupul meu. Atractivitatea mea. Satisfacerea plăcerilor tale. Atât. Acum, te rog să mă scuzi, dar cred că e momentul să mă întorc la masa mea. Prietenii mă așteaptă să mă bucur de ziua mea. Nu pot să le arăt în ce hal mă simt. Te rog să pleci. Sunt sigură că ai unde să mergi. Tu mereu ai mai multe opțiuni. O să am și eu de azi înainte! Am învățat de la cel mai bun! Mulțumesc!

Relația este un aspect esențial în viața oamenilor. Acea interacțiune cu celălalt care presupune mai multe aspecte. Uneori nici nu realizăm cât de importante sunt relațiile din viața noastră sau mai mult, ce efect pot avea asupra propriei vieți. Mai ales când vine vorba de relații toxice.

Fiecare avem propriile filtre de gândire, de a ne exprima sentimentele, de a identifica emoțiile celuilalt, de a ne cunoaște propriile emoții. Însă, ritmul în care își dezvoltă fiecare această latură a interacțiunii cu celălalt este unică.

Educația din familie, relația de atașament cu părinții, mai ales cu mama au un rol esențial în viața de adult a copilului de altădată. Avem nevoie să ne vindecăm rănile interioare, să ne iubim conținutul afectiv și să învățăm treptat, fără să aducem prejudicii celuilat, să le comunicăm, să ne exprimăm.

Dacă acceptăm că nu este greșit să fim vulnerabili, să greșim și să fim sinceri cu noi înșine, începem să ne uităm către noi, să învățăm, să înțelegem de ce ne apar în cale anumite persoane sau de ce căutăm un anumit tipar de persoane. Dar mai ales înțelegem de ce nu reușim să ne despărțim de traumele din copilărie, care, la vârsta adultă ies la iveală în diverse forme, care ne fac să ne fie greu să identificăm ce simțim, ce ne dorim, cum exprimăm ceea ce simțim, care sunt limitele noastre și ce anume ne împiedică să evoluăm.

 

You might also like

Sfarsit… de 2016
Read more
Ce sa fac daca nu ma place?
Read more
De ce nu renunti?
Read more
Te iert când m-oi ierta
Read more

0 comments

Leave a reply