Mi-e sete

By Elena Stroe

Nu e ușor să uiți acea sete, pe care societatea ți-a imprimat-o atât de bine în minte. E o sete care te stăpânește incontrolabil și crezi de fapt, că tu o controlezi. Ești în propria cușcă și crezi că ai posibilitatea să ieși ori de câte ori îți dorești, fără să își dea seama nimeni de ceea ce faci.

Setea te face să depășești limite, propriile limite și să vrei să explorezi, să posezi, să simți, să crezi că așa te vindeci de boli vechi, dar nimic nu se leagă și setea devine tot mai puternică. Privești, stârnești, provoci și abandonezi. Te bei și tot nu te saturi. Nu e suficient cât primești și parcă deja începi să vrei mai mult. Primești, dar nu te lași să te soarbă nimeni. Doar tu vrei să guști și apoi să te înfrupți, hulpav, în grabă, de parcă setea te arde, îți usucă rațiunea.

Fiecare gură, fiecare trup nu te satură. Vrei mai mult, tânjești și speri. Nu renunți, tragi de tine să uiți de sete. Însă setea devine din ce în ce mai intensă și tu te îndepărtezi din ce în ce mai mult de ceea ce cunoșteai despre tine cândva. De fapt, nu îți mai amintești de când îți este sete. A devenit un mod de viață. Încerci să deslușești dacă cineva va putea să te scoată din cușcă, dar e prea departe de tine îndestularea. Ție încă ți-e sete. Nu poți să ieși din tiparele sociale și vrei să bei cât mai mult cu putință, din fiecare trup pe care îl posezi. Gura geme și cere să fie băută, iar tu nu poți refuza un act ce ți-este oferit ofrandă. Tu știi că nu te bea nimeni, pentru că nu îți dorești să devii setea cuiva. Tu știi că de fapt cușca a creat setea și doar iubirea te poate trezi din beție. Doar că, momentan nu te vezi departe de cușcă. Eliberarea nu îți este cunoscută, deși te îmbeți de fiecare dată cu iluzii crezând că poți ieși și intra în cușcă fără să lași urme pe celelalte trupuri sau chiar asupra ta.

Furia începe să capete proporții. Setea devine acută și ai devenit prizonierul propriei cuștii. Te rănești și urli pentru încă o sorbitură, chiar dacă e amară. Însă, e prea târziu. Trupul ți-e tânjit de alte guri și ai devenit o sete de necontrolat. Te-ai încătușat sperând că vei avea succes să învingi setea, propria cușcă. Însă, adevărata sete era pentru iubire și ai mocirlit totul într-o cușcă goală, mânată de pulsiuni și dorințe. Ai devenit mahmur și doare, pentru că iubirea nu se bea, se simte.

 

You might also like

Inca de la inceput
Read more
Noi, intre salut si adio
Read more
ce se naste din pisica…
Read more

0 comments

Leave a reply