Cugetări

          Ai spune că totul este întâmplător, dar n-am încetat nicio secundă să cred contrariul. Altfel, nu știu dacă îl întâlneam. Sunt atât de multe de spus, însă eu mă rezum să simt. Este cel mai important pentru mine. Sentimentul de iubire. Au fost atâtea încercări că obosisem și credeam că nu voi reuși să îmi găsesc calea, dar, nimic nu este întâmplător!

Aproape

By Elena Stroe

Expiri puternic și crezi că trece, însă inima îți bate la fel de puternic. Închizi ochii sperând că așa dispare. Continui să respiri și deschizi ochii. Te învăluie o lumină puternică. E greu să îți focusezi privirea. Ceva te anunță că privirea ta e înghețată, dar nu și a lor. Ei te văd, te etichetează, te judecă, te admiră, te condamnă, te invită, te caută. Îți vine în minte acel moment când știai că nu ai încotro și varianta era doar în direcția dus, fără să fie nevoie să te uiți în urmă. Fără să știe cineva că ești aproape. Aproape de tine.

povestea-continua

Să intri în viața unei persoane nu e greu, să intri în sufletul ei este aproximativ la fel de ușor, dar să ieși de acolo e cel mai greu, mai ales când celălalt a vrut ca tu să fii acolo, în sufletul său. E ca un limbaj codificat pe care, parcă, doar cel care te are în suflet îl înțelege, dar mai ales îl simte. Căutăm să ne manifestăm latura de ființe sociale și implicit să dezvoltăm relații interpersonale. Doar că unele relații vin doar ca să ne trezească dintr-o visare adâncă, să ne zguduie temelia sufletului și apoi să își vadă de drum mai departe.

ce_sa_fac_daca_nu_ma_place

             Sunt momente în viață când cunoaștem pe cineva și credem că acel cineva va fi acel „cineva” despre care citim în romane de dragoste sau știm de la prieteni care sunt în relații de ani buni. Și te întrebi dacă chiar este adevărat ce ți se întâmplă sau e doar o glumă.

 

Eram ieri în autobuz și am văzut un copil. Un băiețel de vreo 4 ani. Arăta exact ca un adult, doar că fără riduri. Recunosc, îmi plac copiii. Nu degeaba îmi place și să lucrez cu ei. Purta ochelari. Efectiv eram absorbită de el. Împreună cu bunica stătea liniștit, deși în autobuz era agitație, zgomot și multă lume.

La un moment dat, privind spre cer spune către bunică:

  • Buni, uite! Luna! E lună plină! Mă urmărește

Bunica a dat afirmativ din cap și i-a zâmbit.