remember me

După ce am publicat 26-27 toate persoanele care mi-au oferit o părere despre carte au sperat/solicitat să existe și o continuare. Poate că fiecare cititor a simțit nevoia unei continuări, însă adevărul este că nu mai este necesară. Nu pentru că nu ar exista material de scris sau pentru că ar necesita multă muncă (fie vorba între noi, chiar depui efort ca să iasă o carte, mai ales când subiectul nu este așa de ușor cum a fost în cazul meu), dar este un aspect care ține de fiecare: dreptul la intimitate.

Tot ce pot transmite cititorului dornic de o continuare este că povestea cărții se desfășoară în realitate și fiecare filă este mai bogată în trăiri ca cea scrisă deja.

Eu nu mai sunt cea care eram cândva, iar toate lecțiile învățate prin intermediul experiențelor povestite în carte au fost de ajutor pentru mine. M-au ajutat să mă cunosc mai bine, dar mai ales să înțeleg că fiecare alegere mă duce mai aproape de o versiune nouă a mea. Dacă vreți să aflați mai multe detalii despre ce a însemnat scrierea cărții le poți descoperi aici.

Constat în ultima vreme, mai precis după primul val al pandemiei că oamenii sunt din ce în ce mai superficiali în interacțiuni. Cumva este de înțeles și nu este necesar să dezbat eu subiectul aici (sunt cercetări care arată efectele pandemiei la nivel social, al interacțiunilor umane etc.). Însă eu constat un alt curent, dacă îi pot spune așa, și anume, „superficializarea calității relaționale”, adică este tot mai pregnantă dificultatea de a mai putea avea relații autentice, necondiționate și asumate. Tot mai mult ne axăm pe cantitate și nu calitate, pe înlocuire și nu reparare.

Contextul socio-economico-politic nu este deloc unul care să încurajeze prea curând o schimbare în acest sens. Totodată observ în rândul adolescenților/copiilor (generația Z și generația Alpha care vor avea un viitor tare interesant din toate puntele de vedere) cu care lucrez că situația nu se îndreaptă deloc spre mai bine. De unde au început toate? Cum se pot face schimbări? Sunt doar 2 întrebări dintr-un lung șir, care se dorește a aduce cumva lumină pentru multe persoane. Totuși de-a lungul timpului s-au făcut tot felul de studii/cercetări/evaluări, experți și analiști și-au exprimat opinia și au indicat direcții în care ar fi bine să ne îndreptăm. Unii au o viziune optimistă, alții fatalistă, iar alții doresc să găsească un echilibru. Adevărul este peste tot.

Fiecare dintre noi este un univers și tot fiecare dintre noi suntem parte dintr-un univers. Cu individul se creează grupul, cu mai multe grupuri se creează mulțimea, masele de oameni care pot produce schimbări, pot lua decizii, care au efect asupra fiecărui individ în parte. Activitatea individului va produce întotdeauna o schimbare la nivelul grupului. Aparent e un principiu simplu „cauză-efect” în ambele situații. Efectul este diferit ca amploare, intensitate și durată.

Se spune: „Cu o floare nu se face primăvară, dar este primul semn al apariției sale”. Unii cred acest lucru, alții nu. Cam așa se pune problema cu schimbarea curentului de care povesteam mai sus. Aș putea adăuga la zicala aceasta un alt proverb pe care îl aplic ori de câte ori încep ceva „O călătorie de o mie de mile începe cu primul pas.” (Lao Tzu). Prin urmare, un început este undeva, iar schimbarea începe cu fiecare și are reverberație la nivelul grupului, doar dacă are constanță, dacă perseverăm, dacă nu renunțăm la călătorie, chiar dacă am făcut doar primii pași. Atunci intervine formarea unui obicei, se creează o rutină, iar mimetismul își intră în drepturi rapid, dacă efectele schimbări sunt asociate cu un răspuns pozitiv/plăcut.

Nu cred că voi trăi să văd schimbarea împlinită, însă prin tot ceea ce fac încerc să sădesc semințe ale schimbării. Să încurajez oamenii să aibă grijă de sănătatea lor mentală și fizică, să le inspir încredere celor care sunt la capătul puterilor, să îmbrățișez sincer persoanele care au nevoie de afecțiune, să zâmbesc, să încerc să scap copiii de poveri ce nu le aparțin, să taxez colegii care nu știu să își facă treaba, să învăț constant să fiu mai bună ca ieri, să întreb când nu știu, să accept și să îmi asum greșelile, dar mai ales să învăț din ele, să transmit ceea ce știu celor care sunt curioși să afle mai mult, să îi ajut pe oameni să își găsească vocația, (re)chemarea, să ies în stradă și să îmi cer drepturile, să promovez educația și mai presus de orice: să îmi amintesc în fiecare clipă de mine. Nu aș putea sădi semințe, dacă aș fi un grădinar care cultivă semințe toxice. Sunt momente când observi că semințele stricate sunt tot mai multe, pentru că numărul grădinarilor care le cultivă este în creștere și acest lucru ar putea să ne facă să ne simțim neajutorați, însă să nu uităm: noi suntem grădinarul cu semințele schimbării, rolul nostru îl cunoaștem, iar sămânța din noi nu se va stinge niciodată cât vom fi aici, căci ea ne definește și ne dă sens.

Schimbarea este cea care mă face să fiu împăcată cu ceea ce sunt și cu efectele pe care le produc în jurul meu prin ceea ce sunt. Schimbarea e cea care privește cu bucurie la 26-27, dar știe că nu va mai exista niciodată o continuare, căci grădinarul are treabă în universul său. Tu când ai sădit ultima oară?

Photo by GreenForce Staffing on Unsplash