povestea-continua

Să intri în viața unei persoane nu e greu, să intri în sufletul ei este aproximativ la fel de ușor, dar să ieși de acolo e cel mai greu, mai ales când celălalt a vrut ca tu să fii acolo, în sufletul său. E ca un limbaj codificat pe care, parcă, doar cel care te are în suflet îl înțelege, dar mai ales îl simte. Căutăm să ne manifestăm latura de ființe sociale și implicit să dezvoltăm relații interpersonale. Doar că unele relații vin doar ca să ne trezească dintr-o visare adâncă, să ne zguduie temelia sufletului și apoi să își vadă de drum mai departe.

Când n-o să mai fie acolo acea persoană, să o privești, să o strângi în brațe sau să te bucuri de surâsul ei, de modul în care îți atingea buzele cu arătătorul și te privea adânc nu alege calea întunericului. Acea persoană te-a făcut să arzi, să simți, să trăiești, să vibrezi, dar apoi a plecat în călătoria sa. O călătorie a cărei călăuză nu ești tu.

Realizezi sau poate nu, că dincolo de trăire era o poveste, un istoric de viață, o educație, o persoană pe care poate ai cunoscut-o cât a vrut ea să îți permită să o cunoști sau ai crezut că o cunoști. Dar mai ales te consumă durerea sufletească care e preluată treptat de trup și te simți trădat, nedreptățit. Trădat, pentru că ceea ce ai crezut că se poate clădi nu a reușit să ajungă la acoperiș, ba chiar poate nici măcar nu avea o fundație. Nedreptățit pentru că simți că ai dat mai mult decât ai primit, te agăți de ceva cuantificabil.

Trec zile și nopți și începi să realizezi că acea persoană este în calea altei persoane cu care împarte patul, masa, casa, aerul. Simți că vine greu acceptarea. Te lupți cu tine și te cerți, te urăști și te întrebi obsesiv ”De ce?”, însă rămâne doar liniștea interioară, un ecou vid al sufletului fără răspuns până începi să vezi lumina.

Lumina poate apărea în repetate rânduri până devenim conștienți de ea. Stând în întuneric, inițial, lumina ne deranjează, vrem să o îndepărtăm ca pe un impediment în calea tumultului intern. Însă, tot reapărând, lumina devine acceptabilă și începem să o integrăm în mediul nostru, să o simțim ca făcând parte din noi, ba chiar în timp alegem lumina în detrimentul întunericului.

Să înveți să fii mai bun decât trecutul tău este ceva ce pare utopic, când trecutul calcă în picioare prezentul cu voia ta. Nu uita că și tu ai călătoria ta, o călătorie care te-a făcut să nu alegi diferite călăuze și să pleci în drumul tău. Acceptă că trecutul a construit ca tu să fii așa cum ești, însă nu trebuie să te reprezinte. Deloc. Trecutul este precum aerul care trece peste rană pentru a o ajuta să facă coajă, dar peste ani când vei privi cicatricea vei avea în spate o lecție învățată și vei zâmbi la amintirea că aerul te mângâia și făcea să nu mai doară așa tare rana.

Călăuzele din viața ta vin la tine așa cum tu alegi să fii propria călăuză a ta sau nu. Alege să te călăuzești și vei simți cum călătoria devine lină, înălțătoare și vei alege companionul cu care te-ai mai întâlnit în altă viață și față de care vei ști că îți e menit să meargi alături.

Fii fericit că poți iubi, că poți suferi, că poți avea sentimente diverse în această călătorie. Simpla prezență pe acest drum, prin intermediul călătoriei tale, arată că nimic nu este întâmplător și Universul aduce împreună călăuze rătăcite până când fiecare își găsește răspunsurile la căutări și știe că nu mai e nevoie să călătorească, ci devine statornic și contemplează cursul firesc al iubirii.

You might also like

ce se naste din pisica…
Read more
Sfarsit… de 2016
Read more
Te iert când m-oi ierta
Read more
Ce sa fac daca nu ma place?
Read more
De ce nu renunti?
Read more

0 comments

Leave a reply