nu_stiu_ce_sa_ma_mai_fac_cu_el

       ”Nu știu ce să mă mai fac cu el…” sunt cuvintele cele mai des întâlnite din partea părinților atunci când fac referire la creșterea și educarea propriului copil. Cel mai interesant în toată această situație, când părinții ajung în impas, este faptul că abordarea este total greșită. Nu este vorba  că nu știți ce să vă mai faceți cu el, cu copilul. În cea mai mare parte, nu este vina lui, că dumneavoastră, părintele, abordați situația în această manieră, dorind să știți ce să vă faceți cu el.

         În rolul de părinte, ideal nu este să știți ce să faceți cu copilul, chiar dacă sună absurd, ci este indicat să știți ce să faceți cu dumneavoastră, părintele. De cele mai multe ori ne privim copilul și ne gândim la ce nu știe să facă, la modul în care nu pune problema bine, la comportamentul negativ și neadecvat pe care îl are, etc. Mai exact vă gândiți la ce trebuie să îndreptați la copil. Dar aproape niciodată nu vă priviți pe dumneavoastră și să vă gândiți: ”Eu ce îi inspir propriului meu copil?”, ”Ce observă copilul meu la mine?”, ”Ce învață copilul de la mine?” ”Care este comportamentul meu față de propriul copil?”. Și acestea sunt doar câteva exemple de întrebări la care ar fi bine să reflectați uneori în goana dumneavoastră de a crește copilul.

nu_stiu_ce_sa_ma_mai_fac_cu_elAșadar, ca să fiți capabili să vă creșteți și să vă educați propriul copil într-o manieră cât mai facilă dezvoltării sale armonioase, este indicat, ca prima dată, să vă ”reparați” pe dumneavoastră și apoi să observați la propriul copil, ce se reflectă din ceea ce el însuși a observat la dumneavostră.

Cu cât deveniți conștienți mai repede de modul în care vă manifestați față de copilul dumneavoastră, cu atât șansele ca educația copilului să fie armonioasă și eficientă sunt mai mari. De asemenea, chiar dacă pare dificil să ”știți ce să vă faceți cu el”, vă asigur că nu este, în momentul în care sunteți pregătiți să acceptați că este nevoie de o schimbare în modul în care interacționați cu propriul copil.

         Și ca să mă fac și mai înțeleasă asupra alegerii mele de a vă indica această abordare, și anume, aceea de a începe mai întâi cu dumneavostră, părintele, și apoi cu propriul copil, iată câteva exemple pe care eu le-am întâlnit în practica mea:

  • părinții care sunt nesiguri, nehotărâți, nu sunt organizați, nu mențin igiena locuinței, a propriului organism și au tendința să facă ei totul în locul copilului, ”ajută” propriul copil să fie dependennu_stiu_ce_sa_ma_mai_fac_cu_elt de aceștia, să nu știe că poate să își susțină punctul de vedere în diverse situații, vor fi evitanți și nu vor finaliza sarcinile pe care le primesc, dacă nu sunt ajutați de cineva, vor fi excluși de ceilalți;
  • părinții care sunt indiferenți la nevoile propriului copil, dar în același timp au așteptări nerealiste în conformitate cu potențialul copilului, ”ajută” copilul să fie dornic de independență, să caute libertate, nu vor fi capabili să arate afecțiune, vor dezvolta o atitudine competitivă și uneori vor fi agresivi;
  • părinții care sunt violenți, au un limbaj licențios, nu oferă pedepse și recompense direct proporționale cu comportamentul/fapta copilului, care nu îl motivează pe copil, ”ajută” copilul să devină la rândul său un agresor, să nu respecte reguli și indicați, să nu aibă încredere în sine, să nu fie capabil să arate afecțiune, să se adapteze greu în colectiv;
  • părinții care sunt prezenți în viața copilului fără a-i oferi șansa copilului să fie independent în măsura în care îi permite vârsta și gândirea, cei care verifică copilul, nu îl responsabilizează, implicându-l în diverse activități casnice, ”ajută” copilul să dorească să cunoască cât mai mult, iar de cele mai multe ori acel ”mai mult” nu implică aspecte pozitive, ci mai degrabă dezvoltarea unor dependențe de alcool, droguri, tutun, de asemenea vor ascunde lucruri, ba chiar vor putea ajunge la furt.

         Acestea sunt doar câteva dintre exemple, iar acestea diferă în funcție de fiecare caz. Este posibil ca unii părinți să manifeste comportamente combinate dintre cele enumerate. Prin urmare, dragi părinți, copiii, într-adevăr sunt oglinda dumneavoastră. Deși, veți avea tendința să spuneți că sunt și alți factori care influențează educația și creșterea copiilor dumneavoastră, eu nu o să vă contrazic, însă ponderea cea mai semnificativă o are comportamentul și atitudinea dumneavostră față de copil. De reținut că atunci când menționez comportamentul dumneavoastră, nu mă refer strict la modul în care interacționați cu copilul, ci și la modul în care interacționați cu celălalt părinte al copilului. Dacă părinții sunt separați, divorțați, nu înseamnă că unul dintre aceștia (cel care nu locuiește cu copilul) nu influențează în niciun fel copilul. Pur și simplu faptul că există o modificare/schimbare în nucleul familial aduce schimbări și la nivelul fiecărui individ din cadrul acelui nucleu. Nici concubinul/a nu este exclus/ă din această ecuație, atunci când intervin și doresc să reîntregească nucleul familial. Deci, și concubinul/a are un efect și un rol în creșterea și educarea copilului.

         Nu uitați că a avea grijă de un copil, de a-l educa și de a-l crește nu este floare la ureche, însă nici imposibil. Totul pornește de la fiecare dintre dumneavoastră. Încercați să reflectați la întrebările de mai sus și în funcție de răspunsurile pe care vi le oferiți dumneavostră însuți, să îmbunătăți modul în care interacționați cu copilul, dar mai ales asupra modului în care oferiți educație și îngrijire. Nimic din ceea ce facem, nu rămâne fără un efect în viețile noastre și a celor din jurul nostru.

You might also like

Educatia pentru parinti
Read more
Tu ai ales cariera sau ea te-a ales pe tine?
Read more
Copil, sex si cuplu
Read more

0 comments

Leave a reply