Iertarea… E dulce și amară. Important e ce aduce ea cu sine. Te poți judeca pentru iertare sau din contră, prinzi aripi să crezi, să contruiești să vrei. Nu de puține ori în viață ai ocazia să ierți, însă, de câte ori faci acest lucru?
Fii îngăduitor, căci toți avem nevoie de iertare. – Seneca
Cei slabi nu pot niciodată să ierte. Iertarea este atributul celor puternici. – Mahatma Gandhi
”De ce nu renunți?” a fost o întrebare care mi s-a adresat destul de des de-a lungul vieții până în prezent. Fie a fost adresată în ideea că cealaltă persoană voia lămurire și dorea să afle de ce continui să fac ceea ce făceam, fie persoana dorea să îi confirm că are dreptate și (din punctul ei de vedere) era necesar să încetez din a face ceea ce făceam sau fie întrebarea era adresată pur și simplu de formă.
RENUNȚÁ,renúnț,vb. I. Intranz. A se lăsa de ceva, a întrerupe, a înceta de a mai face ceva; a părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva). – Din fr.renoncer,lat.renuntiare. – sursa: DEX ’09 (2009)
Când îți e greu să îți răspunzi la o problemă pe care o întâmpină copilul tău, nu uita să arunci o privire la comportamentul tău, părinte! De cele mai multe ori, acolo se regăsește răspunsul. Repet, de cele mai multe ori. Nu întotdeauna!
Cel mai adesea când începi să lucrezi cu un copil care îți este client, în cazul meu, beneficiar, încerci să faci o evaluare, să afli cât mai multe aspecte din viața sa, ceea ce în psihologie se numește anamneză. Ei bine, acest proces, din punctul meu de vedere este incomplet, dacă nu avem și informații din mediul familial.
Și cum afli cele mai multe detalii din și/sau despre familie?
Discuți efectiv cu părinții/părintele mai amănunțit, în cadrul consilierii psihologice. De asemenea, poți discuta cu terțe persoane, care intră în contact cu beneficiarul/copilul și îți poate oferi astfel de informații. Există însă și cazuri în care, această anamneză nu cuprinde și informații din partea părinților, din diverse motive: fie aceștia sunt decedați, copiii sunt instituționalizați, abandonați, etc.
În momentul în care ajungi la părinte te întâmpină o oarecare ”rezistență conștientă” cum îmi place mie să îi spun. De ce ”rezistență conștientă”? Pentru că, inițial aceștia tind să ofere răspunsuri dezirabile, care să nu pună într-o lumină defavorabilă familia sa, deși, efectiv, prezența sa acolo, în cabinetul de psihologie, este datorată identificării unor nevoi reale, a unei situații de risc, în care familia și copilul se regăsesc în acel moment.