Când ajungi să gândești sau chiar să spui ”Vreau să mă despart, dar nu știu cum” sunt clare câteva lucruri, deși, poate, pentru cel/a în cauză, nu pare așa:
Încotro ne îndreptăm? De câteva luni de zile mă amărăsc știrile și prețurile care cresc. Sunt indignată de gloata ce-am ajuns. Iubesc pământul românesc, ca patrie și țară, dar la oameni mă mai gândesc… Mă uit în oglindă și mă întreb: ”Încotro?”.
Omul tinde să caute o stare de bine, un happy end, o constantă ce îi conferă liniște, implinire și alte variabile pe care fiecare le operaționalizează prin propria experiență și filtru de viață. Una dintre aceste variabile, pe care omul o poate cuantifica este relația cu un/o partener/ă. Știm că până ajungem să cunoaștem stabilitatea din relație, este indicat să găsim stabilitatea din noi înșine.
”Nu știu ce să mă mai fac cu el…” sunt cuvintele cele mai des întâlnite din partea părinților atunci când fac referire la creșterea și educarea propriului copil. Cel mai interesant în toată această situație, când părinții ajung în impas, este faptul că abordarea este total greșită. Nu este vorba că nu știți ce să vă mai faceți cu el, cu copilul. În cea mai mare parte, nu este vina lui, că dumneavoastră, părintele, abordați situația în această manieră, dorind să știți ce să vă faceți cu el.
Dacă vrei să reușești în această viață, mai întâi este esențial să reușești cu tine. Ultima oară am scris articolul ”De ce nu renunți” și am înțeles și mai bine această întrebare. De fapt, nu este necesar să ne întrebăm acest lucru. Nu avem la ce să renunțăm. Totul este aici și acum. Nimic nu este întâmplător, iar ceea ce alegem sau cugetăm are un rol, și anume, acela de a ființa, de a exista, de a fi, de a te bucura de tot ce este prezent. Mizăm atât de mult pe învățămintele din trecut, dar mai ales pe proiecțiile și așteptările din viitor, încât nu ne dăm seama că și trecutul a fost clădit din prezent, iar ceea ce facem acum clădește un viitor.