Când îți e greu să îți răspunzi la o problemă pe care o întâmpină copilul tău, nu uita să arunci o privire la comportamentul tău, părinte! De cele mai multe ori, acolo se regăsește răspunsul. Repet, de cele mai multe ori. Nu întotdeauna!

Cel mai adesea când începi să lucrezi cu un copil care îți este client, în cazul meu, beneficiar, încerci să faci o evaluare, să afli cât mai multe aspecte din viața sa, ceea ce în psihologie se numește anamneză. Ei bine, acest proces, din punctul meu de vedere este incomplet, dacă nu avem și informații din mediul familial.

Și cum afli cele mai multe detalii din și/sau despre familie?

Discuți efectiv cu părinții/părintele mai amănunțit, în cadrul consilierii psihologice. De asemenea, poți discuta cu terțe persoane, care intră în contact cu beneficiarul/copilul și îți poate oferi astfel de informații. Există însă și cazuri în care, această anamneză nu cuprinde și informații din partea părinților, din diverse motive: fie aceștia sunt decedați,  copiii sunt instituționalizați, abandonați, etc.

În momentul în care ajungi la părinte te întâmpină o oarecare ”rezistență conștientă” cum îmi place mie să îi spun. De ce ”rezistență conștientă”? Pentru că, inițial aceștia tind să ofere răspunsuri dezirabile, care să nu pună într-o lumină defavorabilă familia sa, deși, efectiv, prezența sa acolo, în cabinetul de psihologie, este datorată identificării unor nevoi reale, a unei situații de risc, în care familia și copilul se regăsesc în acel moment.

 HAVASI — The Storm

Pentru că am emoții știind că este prima postare oficială a blog-ului meu, vă las să vă delectați cu motivele pentru care mă bucur că am savurat vârsta de 25 de ani:

  1. 25 este anul în care am primit cele mai multe lecții până în prezent. Au durut. Dar m-au învățat.
  2. 25 este anul în care am ținut primele mele ateliere despre teme psihologice, cu emoții, dar multă încântare.
  3. 25 este anul în care m-am dăruit și am știut conștient că finalul este acolo, suflându-mi în ceafă. Dar nu o să uit niciodată ce am trăit. Noi.
  4. 25 este anul în care am primit postul pentru care am muncit atâția ani.
  5. 25 este anul în care am ieșit prima dată în viața mea din țară. La Roma. Ce experiență?! Și am ales să mă întorc a doua oară.
  6. 25 este anul în care am făcut cunoștință cu marea. De nedescris sentimentul. Mi se face pielea de găină și acum când scriu.
  7. 25 este anul în care am cochetat cu fotografia subtil, fără să vreau și cu ecou în viața mea.
  8. 25 este anul în care m-am plimbat cu sufletul în viața altora și am rămas o amintire.
  9. 25 este anul în care am înțeles că trecutul are ceva cu mine. Dar încă vreau să aflu ce am eu cu el…
  10. 25 este anul în care am crescut profesional și știu că ce-i mai bun urmează. M-am pregătit.
  11. 25 este anul în care am mers la multe nunți și am încercat să fiu politicoasă în răspunsul meu la întrebarea: Dar tu? Când te măriți?
  12. 25 este anul în care am încheiat multe relații de prietenie, voit și/sau mutual.
  13. 25 este anul în care am condus o mașină pentru prima dată. Eram încântată ca un copil.
  14. 25 este anul în care am cunoscut oameni noi, care mi-au spus că văd valoarea din spatele chipului meu.
  15. 25 este anul în care am cunoscut poveștile triste ale unor copii pe care îi respect, căci mă fac să înțeleg rostul vieții.
  16. 25 este anul în care am mințit foarte mult. Voit și cu gândul la tine.
  17. 25 este anul în care am experimentat și alte roluri, în afară de vorbitor, în cadrul discursurilor.
  18. 25 este anul în care am ajutat oameni pe care nici nu credeam că îi voi cunoaște vreodată.
  19. 25 este anul în care am fost la cele mai multe cursuri de formare profesională.
  20. 25 este anul în care am zburat prima dată cu avionul.
  21. 25 este anul în care m-am prostit, am iubit, am suferit, dar toate sincer și cu zâmbetul de Colgate pe buze.
  22. 25 este anul în care m-am promovat mai bine: mi-am făcut cărți de vizită cu motto-ul: ”Nimic nu este întâmplător!”
  23. 25 este anul în care am pierdut-o pe femeia care mi-a fost un prim model în viață: doamna diriginte din școala generală. Solemn și greu moment.
  24. 25 este anul în care nu am întâlnit ceea ce credeam că voi întâlni și se încheie greu. Așadar, experiența continuă.
  25. 25 este anul în care îmi lansez blogul, după cum observați și am început să scriu cartea la care, la 24 de ani, doar visam.

Iată că primul atelier de dezvoltare personală ”Amintirea dincolo de aparatul de fotografiat” a trecut. Anticafe AgileHub ne-a făcut șederea minunată și ne-a oferit cadrul perfect pentru a povesti. A fost un atelier cu oameni minunați, frumoși, care au fost dispuși să își deschidă sufletele și să împărtășească unii față de ceilalți, amintirile lor. Mulțumesc: Narcisa, Alina, Corneliu, Mihaela, Adi, Mihai și Auraș pentru oportunitatea de a mă simți onorată să vă cunosc și să mă încarc cu experiențele și curiozitatea voastră!

Feedback-ul pozitiv primit din partea participanților, dar și cel al invitatului atelierului Auraș Mihaiu ”Seminarul la care am fost invitat mi-a plăcut foarte mult. Locația este perfectă, mediul este unul foarte plăcut. Tema a fost pe placul meu și cred că ar mai trebui abordată. Participanții au fost foarte deschiși și au interacționat foarte frumos. Sunt onorat că am fost prezent la primul tău seminar și aș vrea să mă inviți și peste un an la încă unul!” spun mai multe decât pot descrie eu.

Zâmbetele și discuțiile de după terminarea atelierului au fost confirmarea, că oamenii sunt deschiși la discuții, își doresc mai mult timp pentru a împărtăși și cunoaște.

Pentru cei care accesați pentru prima dată acest blog, numele meu este Elena Stroe. Iubesc psihologia. Iubesc să descopăr modul în care interacționează diverse variabile, dar mai ales să fiu mediatorul dintre om și el însuși. Este o provocare, dar și o experință înălțătoare, dacă iubești ceea ce faci!

Sunt psiholog acreditat din 2013, cu specializarea în Psihologia Educațională, Cofotografnsiliere Școlară și Vocațională. Absolventă a masterului ce poartă aceeași denumire cu specializarea. Sunt psiholog în cadrul Direcției de Servicii Sociale, Brașov și de 2 ani lucrez cu copiii din ciclul primar inferior: clasele I-IV, în cadrul unui centru de zi. De-a lungul timpului am realizat diverse cercetări legate de educație, stima de sine a adolescenților și microviolență, relația romantică a adolescentelor, cercetări ce au analizat legătura dintre diverse variabile de personalitate cu performanța și motivația școlară, de asemenea m-a pasionat modul în care opțiunile de carieră sunt influențate sau nu atunci când știm ce aptitudini, competențe și abilități au adolescenții. Am colaborat cu Fundația ”Prieteni pentru România”, de asemenea cu Fundația Agapedia, în cadrul căreia am lucrat ca psihopedagog. Am participat la diverse cursuri de fomare cu privire la relația și armonia din cuplu, adolescența, abuzul în rândul copiilor, persoanele cu handicap, persoanele LGBT, etc.

Abuz si cuplu

By Elena Stroe

În ultima vreme am purtat o serie de discuții pe tema abuzului și a relației de cuplu.

Tema abuzului am abordat-o tangențial în facultate și master, dar domeniul în care activez mă aduce zilnic față în față cu acest aspect. Însă, faptul că am avut ocazia să merg la un workshop ce a pus în lumină aspecte noi despre abuz (mulțumesc, Cis Improve!), mi-a dat șansa să accept că abuzul există mai mult decât acceptam eu. Și este trist să realizez acest lucru. Cel mai mult m-a pus pe gânduri, abuzul fatal, adică acel abuz realizat, în urma căruia persoana abuzată, moare! Pare inuman, dar atât de real… Cazuri care nu sunt gestionate adecvat, oameni care fac evaluări eronate, specialiști nepregătiți, legislație defectuoasă, birocrație cât cuprinde și cazuri care rămân nerezolvate sau există cel mult, acei oameni care iubesc ceea ce fac și încearcă să meargă în profunzimea problemei, dar legal nu se poate sesiza nimic. Îmi vine în minte un caz cu care m-am confruntat și pe care nu cred că îl voi uita vreodată. Mărturisirile copilului nu mi le va șterge nimeni din minte! De asemenea, nici chipul abuzatorului. Sunt aspecte ce au impact imens în ceea ce faci și îți pun la încercare deontolgia și principiile după care funcționezi în domeniu. De fapt, acestea sunt momentele în care îți este pus la încercare profesionalismul. Cred cu tărie, așa cum am spus de foarte multe ori, că, a lucra cu oamenii, nu este ceva ce poate face oricine. Chiar nu este! Deși am cunoscut persoane care afirmă cu ușurință că pot face meseria unui psiholog fără probleme… În acest caz, mă întreb care mai este rostul studiilor în domeniu și toată pregătirea ce le succed? Nu doar studiile creionează un profil al psihologului. Dar și noi, ca entități individuale realizăm în diverse situații care ne sunt limitele. Că unii sunt avizi de statut, putere și nu ne acceptăm limitele pregătirii, este o altă problemă. O problemă care poate avea cauze nebănuite. Să nu credeți că psihologul e cel care are răspunsul la toate întrebările și mereu va reuși cu clienții pe care îi are. Nu. Și psihologul învață din experința cu clientul său. Chiar dacă este copil sau un bătrân. Ei sunt cei care te provoacă, îți dau răspunsuri la întrebări pe care nici măcar nu ți le-ai pregătit. În ei, vezi efectiv, reflectată familia din care provin. Mediul care i-a însoțit de la naștere. Nu vorbim de persoanele care au fost/sunt instituționalizate și nu își cunosc părinții. Acolo este și mai greu de lucrat. Tu, specialistul, trebuie să analizezi și să creezi ancore cu ceea ce ai în prezent pentru a descifra cât de puțin, din ceea ce s-a petrecut în primii ani de viață ai acelui om. Să nu credeți că abuzul se manifestă doar asupra copiilor. El se manifestă la toate nivelurile, pe diferite arii sociale și nu ține cont de educație sau alte variabile demografice. Ne referim la abuzul economic, social, psihologic etc. Însă există diverse predispoziții care indică un tipar al celui care abuzează. Nici voi, cei care citiți acum, poate că nu ați sesizat, dar ați întâmpinat cu siguranță o formă de abuz. Ceea ce nu o să uit niciodată este că orice abuzator, este abuzator doar cu victima sa!